Cum ne pot ajuta hainele sa obtinem ce vrem?
De mica desenez. Primele mele desene se gasesc pe spatele unor fotografii vechi alb-negru, din acelea cu bordura alba si cu model pe margini (unii dintre voi care ati prins era ante-digitala, poate va mai amintiti despre ce vorbesc). Tata avea pe atunci un aparat foto Zenith si developa pozele in baie. Eu abia le asteptam pentru a desena pe spatele lor: o bluza, un pantof, o rochie. Nu erau ele cine stie ce idei inovatoare, dar acelea au fost primele.
Printre primele reviste de straine de moda – cel putin primele pe care le-am gasit si mi-au placut – aparute in Buzau a fost revista Amica (eram inca in scoala generala). Erau printate pe format mai mare decat A4, pe o hartie lucioasa, fina. Erau in tipla transparenta si veneau cu cate un cadou: o crema, o bratara, o geanta de plaja, etc. Inca mai am vreo cateva editii chiar si acum, dupa atatia ani!
In vreme ce eu inca ma mai imbracam pulovere crosetate de mama si bunica, italienii ajunsesera deja (anii 90) la o sofisticare si o eleganta pe care eu abia o descopeream uimita. Cumparam revistele mai mult pentru a admira paginile de reclame, fix cum ma uitam la filmele de pe canalele italienesti (si) pentru calupurile de reclame. Erau anii in care in scoala se renuntase la uniforma si fiecare putea purta ce doreste. Eu tot pulovere crosetate de mama am purtat mult timp. Insa revistele acelea, reclamele, filmele – acea eleganta atemporala, au ramas mereu intiparite in sufletul meu si o caut in fiecare tinuta pe care o imbrac si de fiecare data cand imi cumpar ceva nou. Acea tendinta, dorinta de a atinge acea eleganta am cautat-o mereu si abia acum, dupa multi ani de trial-and-error pot spune ca incep sa o deprind.
Primul meu job de dupa facultate si ce haine am purtat atunci
Dupa o multitudine de joburi in timpul facultatii (hostess, traducator, desenator si chiar asistent la HBO pe vremea cand ei abia intrasera in Romania), primul meu job “pe cartea de munca” a fost la Flamingo Computers. Am facut parte din echipa Flamingo vreo doi ani si jumatate, in mare parte in cadrul departamentului de PR, insa la inceput am tranzitat in mai multe departamente: vanzari, PM, contabilitate, financiar, administrativ, pana la departamentul de garantii. Acesti ani au fost singura mea experienta in zona corporate si au fost foarte instructivi. Fiind primul job pe termen lung din viata mea, l-am tratat cred, mai serios decat poate a fost necesar, fiind asa de concentrata pe a-mi face bine task-urile incat elementul fun&relax a lipsit aproape complet in acei ani. Asa erau eu setata atunci, ca daca nu esti serios si sobru treaba nu are cum sa iti iasa bine. Am aflat ulterior ca poate sa-ti iasa bine, insa lectia aceasta aveam sa o iau multi ani dupa.
Dupa ce am terminat facultatea am zis sa schimb registrul si sa trec la un job next-level. Cu ziarul in mana si cu harta Bucurestiului rupta din Pagini Aurii (stiu, pare scary movie, dar Google Maps nu exista pe atunci) am mers la cateva interviuri si, printr-un amic al unui amic care revenise recent din Africa, aflasem ca acesta din urma isi cauta o assistent manager pentru a deschide un birou in Bucuresti, impreuna cu o firma frantuzeasca. Stiam limba franceza bine (gratie profesorului meu din liceu pe care mereu il voi adora si nu am sa il uit vreodata), aveam deja ceva experienta si detineam mult entuziasm! Cu amicul amicului am stat de vorba la o discutie preliminara, urmand ca impreuna sa pregatim totul pentru cand vin reprezentantii firmei franceze, moment in care ar urma decisivul interviu.
Imi aduc aminte foarte bine acea zi, cat si ce am purtat: o camasa neagra din triplu-voal cu un lantic auriu pe spate care accentua cumva talia, dar nu prea mult – cu o croiala clasica si maneci putin transparente, o pereche de pantaloni negri office si sabotii mei negri cu varf ascutit si toc subtire, cu o mica insertie auriu-antichizata pe laterale. Mi se parea mie ca negrul purtat de o blonda da bine in cam toate situatiile. 🙂 Pe atunci imi purtam parul tuns in scari, pana la umeri, vopsit blond si cu onduleurile lui naturale. In traducerea fashion feng shui, tinuta mea era predominant element apa, culoarea neagra simbolizand adancimile apei. Textura camasii era fluida, fluiditatea fiind tot element apa, insa faptul ca era putin transparenta la maneci ne poate duce cu gandul si la elementul foc, discret aparut. Evidentierea discreta a taliei tip clepsidra reprezinta elementul metal. Elementul pamant nu era prezent deloc in haine, poate doar in culoarea parului blond, iar elementul lemn era acolo poate doar prin faptul ca intreaga tinuta avea o idee de casual si ma puteam misca in voie, in ciuda camasii elegante si a tocurilor sabotilor. In acea perioada purtam cercei cu perlute – perla mi se parea eleganta absoluta. Perlele sunt element metal prin excelenta, atat prin forma lor rotunda, cat si prin ideea de rafinament si eleganta pe care o imprima.
Nu stiu cat de inspirata am fost atunci cand am ales aceasta tinuta, insa acele haine erau printre putinele din acea perioada care, asa mi se parea mie, evocau acea eleganta atemporala pe care mereu o cautam si o apreciam, cat si mi se pareau ca induc ideea de seriozitate. Era, totusi, un interviu important pentru mine. Am stat de vorba atat cu cei doi domni francezi actionari majoritari ai companiei, cat si cu directorul executiv si, din fericire, toata lumea a fost multumita de mine. Acea zi a marcat un moment important si de cotitura in viata mea deoarece, incepand sa lucrez la acea companie, a reprezentat pentru mine intrarea in fix acea lume care se imbraca in mod normal si natural cu acea eleganta atemporala pe care o admiram atat! Au urmat ani de invatare si de introducere in rafinament, atat in materie de fashion, cat si lifestyle in general si voi fi mereu recunoscatoare acestor oameni care m-au primit ca parte din familia lor, m-au invatat si mi-au deschis mintea.
Poate ca la nivel subconstient am avut intuitia sa port o tinuta cu mult element apa la acel interviu, elementul cautarii inspiratiei, originalitatii si creativitatii, element care mi-a calauzit pasii catre eleganta atemporala la care tindeam. Ceea ce am obtinut in acea zi nu a fost un job, ci o adevarata transformare si rafinare catre cea care sunt acum, lucru pe care l-am inteles abia ani mai tarziu.
In foto sunt eu vizitand Versailles, acum ceva ani (nu spunem cati exact), in perioada cand lucram la compania franceza.
De mica desenez. Primele mele desene se gasesc pe spatele unor fotografii vechi alb-negru, din acelea cu bordura alba si cu model pe margini (unii dintre voi care ati prins era ante-digitala, poate va mai amintiti despre ce vorbesc). Tata avea pe atunci un aparat foto Zenith si developa pozele in baie. Eu abia le asteptam pentru a desena pe spatele lor: o bluza, un pantof, o rochie. Nu erau ele cine stie ce idei inovatoare, dar acelea au fost primele.
Printre primele reviste de straine de moda – cel putin primele pe care le-am gasit si mi-au placut – aparute in Buzau a fost revista Amica (eram inca in scoala generala). Erau printate pe format mai mare decat A4, pe o hartie lucioasa, fina. Erau in tipla transparenta si veneau cu cate un cadou: o crema, o bratara, o geanta de plaja, etc. Inca mai am vreo cateva editii chiar si acum, dupa atatia ani!
In vreme ce eu inca ma mai imbracam pulovere crosetate de mama si bunica, italienii ajunsesera deja (anii 90) la o sofisticare si o eleganta pe care eu abia o descopeream uimita. Cumparam revistele mai mult pentru a admira paginile de reclame, fix cum ma uitam la filmele de pe canalele italienesti (si) pentru calupurile de reclame. Erau anii in care in scoala se renuntase la uniforma si fiecare putea purta ce doreste. Eu tot pulovere crosetate de mama am purtat mult timp. Insa revistele acelea, reclamele, filmele – acea eleganta atemporala, au ramas mereu intiparite in sufletul meu si o caut in fiecare tinuta pe care o imbrac si de fiecare data cand imi cumpar ceva nou. Acea tendinta, dorinta de a atinge acea eleganta am cautat-o mereu si abia acum, dupa multi ani de trial-and-error pot spune ca incep sa o deprind.
Primul meu job de dupa facultate si ce haine am purtat atunci
Dupa o multitudine de joburi in timpul facultatii (hostess, traducator, desenator si chiar asistent la HBO pe vremea cand ei abia intrasera in Romania), primul meu job “pe cartea de munca” a fost la Flamingo Computers. Am facut parte din echipa Flamingo vreo doi ani si jumatate, in mare parte in cadrul departamentului de PR, insa la inceput am tranzitat in mai multe departamente: vanzari, PM, contabilitate, financiar, administrativ, pana la departamentul de garantii. Acesti ani au fost singura mea experienta in zona corporate si au fost foarte instructivi. Fiind primul job pe termen lung din viata mea, l-am tratat cred, mai serios decat poate a fost necesar, fiind asa de concentrata pe a-mi face bine task-urile incat elementul fun&relax a lipsit aproape complet in acei ani. Asa erau eu setata atunci, ca daca nu esti serios si sobru treaba nu are cum sa iti iasa bine. Am aflat ulterior ca poate sa-ti iasa bine, insa lectia aceasta aveam sa o iau multi ani dupa.
Dupa ce am terminat facultatea am zis sa schimb registrul si sa trec la un job next-level. Cu ziarul in mana si cu harta Bucurestiului rupta din Pagini Aurii (stiu, pare scary movie, dar Google Maps nu exista pe atunci) am mers la cateva interviuri si, printr-un amic al unui amic care revenise recent din Africa, aflasem ca acesta din urma isi cauta o assistent manager pentru a deschide un birou in Bucuresti, impreuna cu o firma frantuzeasca. Stiam limba franceza bine (gratie profesorului meu din liceu pe care mereu il voi adora si nu am sa il uit vreodata), aveam deja ceva experienta si detineam mult entuziasm! Cu amicul amicului am stat de vorba la o discutie preliminara, urmand ca impreuna sa pregatim totul pentru cand vin reprezentantii firmei franceze, moment in care ar urma decisivul interviu.
Imi aduc aminte foarte bine acea zi, cat si ce am purtat: o camasa neagra din triplu-voal cu un lantic auriu pe spate care accentua cumva talia, dar nu prea mult – cu o croiala clasica si maneci putin transparente, o pereche de pantaloni negri office si sabotii mei negri cu varf ascutit si toc subtire, cu o mica insertie auriu-antichizata pe laterale. Mi se parea mie ca negrul purtat de o blonda da bine in cam toate situatiile. 🙂 Pe atunci imi purtam parul tuns in scari, pana la umeri, vopsit blond si cu onduleurile lui naturale. In traducerea fashion feng shui, tinuta mea era predominant element apa, culoarea neagra simbolizand adancimile apei. Textura camasii era fluida, fluiditatea fiind tot element apa, insa faptul ca era putin transparenta la maneci ne poate duce cu gandul si la elementul foc, discret aparut. Evidentierea discreta a taliei tip clepsidra reprezinta elementul metal. Elementul pamant nu era prezent deloc in haine, poate doar in culoarea parului blond, iar elementul lemn era acolo poate doar prin faptul ca intreaga tinuta avea o idee de casual si ma puteam misca in voie, in ciuda camasii elegante si a tocurilor sabotilor. In acea perioada purtam cercei cu perlute – perla mi se parea eleganta absoluta. Perlele sunt element metal prin excelenta, atat prin forma lor rotunda, cat si prin ideea de rafinament si eleganta pe care o imprima.
Nu stiu cat de inspirata am fost atunci cand am ales aceasta tinuta, insa acele haine erau printre putinele din acea perioada care, asa mi se parea mie, evocau acea eleganta atemporala pe care mereu o cautam si o apreciam, cat si mi se pareau ca induc ideea de seriozitate. Era, totusi, un interviu important pentru mine. Am stat de vorba atat cu cei doi domni francezi actionari majoritari ai companiei, cat si cu directorul executiv si, din fericire, toata lumea a fost multumita de mine. Acea zi a marcat un moment important si de cotitura in viata mea deoarece, incepand sa lucrez la acea companie, a reprezentat pentru mine intrarea in fix acea lume care se imbraca in mod normal si natural cu acea eleganta atemporala pe care o admiram atat! Au urmat ani de invatare si de introducere in rafinament, atat in materie de fashion, cat si lifestyle in general si voi fi mereu recunoscatoare acestor oameni care m-au primit ca parte din familia lor, m-au invatat si mi-au deschis mintea.
Poate ca la nivel subconstient am avut intuitia sa port o tinuta cu mult element apa la acel interviu, elementul cautarii inspiratiei, originalitatii si creativitatii, element care mi-a calauzit pasii catre eleganta atemporala la care tindeam. Ceea ce am obtinut in acea zi nu a fost un job, ci o adevarata transformare si rafinare catre cea care sunt acum, lucru pe care l-am inteles abia ani mai tarziu.
In foto sunt eu vizitand Versailles, acum ceva ani (nu spunem cati exact), in perioada cand lucram la compania franceza.