Wushu-Kung-fu – calatorie in China – Wudang, la 8600 km de Bucuresti!
Dupa un an de studiu si practica entuziasta in ale kung-fu-ului, am reusit sa ajung in iulie 2011, in China. Auzisem din povestirile colegilor mei de la Artasia, care mai fusesera anii precedenti, despre cat de frumoase sunt locurile, despre muntii Wudang, in care inca mai traiesc maestrii nemuritori, despre legende si despre maestrii care la fiecare intrebare pusa iti raspund cu o parabola. Mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu acolo, sa vad cu ochii mei, sa miros, sa ating cu degetele mele. Si, eventual, sa inteleg cate ceva mai mult, sa adaug in mine inca un graunte din marea de intelepciune a lumii.
Zis si facut. Itinerariul pentru a ajunge in muntii Wudang, la Academia Traditionala Daoista Interna Kung-fu din Wudang, a maestrului Yuan Xiu Gang, era simplu:
– avion din Bucuresti la Helsinki ;
– avion de la Helsinki la Hong-Kong;
– trecere cu masina din Hong-Kong in Shenzhen;
– avion din Shenzhen in Xianfan;
– masina din Xianfan in Wudang;
Va imaginati o calatorie de aproape 30 h pe care am facut-o singura J(Grupul de colegi care plecau in anul acesta please deja, iar eu, datorita neprevazutului job-ului, nu am reusit sa plec cu ei.) Peripetiile au fost multiple si foarte adrenalinice. Asa calatorie nu este nerecomandata celor care iubesc viata linistita, tihnita si fara surprize. Insa, pentru o inima curioasa, calatoria aceasta chiar aduce acel ingredient care te face sa te simti ca traiesti. Precizez ca am ajuns la destinatie cu bine, altfel….comentariul meu probabil ar fi fost altul….
Am ajuns in Wudang noaptea pe la 2, ora locala. Pierdusem deja sirul fusurilor orare, tot ceea ce doream din toate celulele corpului meu era sa dorm. La aeroport la Xianfan m-a asteptat Razvan Damian (presedintele Asociatiei Wudangshu din Bucuresti, care era deja in China de 3 luni). Imi amintesc doar ca mi-a spus: “sa nu iti fie frica in camera, daca vezi vreo soparla pe pereti. Sunt inofensive.” Era tot ce imi trebuia sa aud la acea ora din noapte. Cele 2 saptamani petrecute in Wudang le-am petrecut noaptea cu lumina aprinsa in camera. Ce pot sa spun? Nu prea sunt un fan al soparlelor…..fie ele si prietenoase…
A doua zi m-am trezit aproape de pranz si am fost preluata de colegi la un restaurant local. Toata echipa din Romania se gasea deja acolo. Comandasera deja diverse feluri de mancare. Locul era de un contrast surprinzator: mancarea foarte proaspata si gustoasa, servita foarte rapid; restaurantul, in schimb, lasa mult de dorit la capitolul igiena si curatenie. In Romania as fi avut mari rezerve, ca sa spun asa, sa fi mancat intr-un asemenea loc. Cu alte cuvinte, nu as fi intrat nici manata de cea mai crunta foame. In schimb aici, colegii mei mancau plini de voie buna si fara nici o problema. Am gustat mancarurile ciudate. Aveau un gust excelent! Imi amintesc de o supa de ou cu verdeata de tip neidentificat, apoi orez cu ou si legume si un tip de paste cu interior din carne cu legume si condimente. Le-am mancat pe nerasuflate. Distractiv mi s-a parut din prima zi felul de masa chinezeasca, care se rotea. Fiecare comesean isi tragea felul dorit mai aproape si se servea. Rapiditatea in miscari trebuia sa fie maxima, altfel, alt comesean tragea un alt fel de mancare aproape de el, si riscai sa te afli cu betisoarele in aer J; sa nu uit ca, bineinteles, nu exista tacamuri de tip european prin acea zona, asa ca cine nu stia sa foloseasca betiosarele, invata sigur.
Acestea au fost primele mele momente petrecute in Wudang. Surprinzatoare locuri. Voi povesti in articolele viitoare si restul peripetiilor mele, in care voi incerca sa surprind si ceea ce am adus impreuna cu mine, ca si idei de viata mai sanatoasa, din acele meleaguri departate.
Dupa un an de studiu si practica entuziasta in ale kung-fu-ului, am reusit sa ajung in iulie 2011, in China. Auzisem din povestirile colegilor mei de la Artasia, care mai fusesera anii precedenti, despre cat de frumoase sunt locurile, despre muntii Wudang, in care inca mai traiesc maestrii nemuritori, despre legende si despre maestrii care la fiecare intrebare pusa iti raspund cu o parabola. Mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu acolo, sa vad cu ochii mei, sa miros, sa ating cu degetele mele. Si, eventual, sa inteleg cate ceva mai mult, sa adaug in mine inca un graunte din marea de intelepciune a lumii.
Zis si facut. Itinerariul pentru a ajunge in muntii Wudang, la Academia Traditionala Daoista Interna Kung-fu din Wudang, a maestrului Yuan Xiu Gang, era simplu:
– avion din Bucuresti la Helsinki ;
– avion de la Helsinki la Hong-Kong;
– trecere cu masina din Hong-Kong in Shenzhen;
– avion din Shenzhen in Xianfan;
– masina din Xianfan in Wudang;
Va imaginati o calatorie de aproape 30 h pe care am facut-o singura J(Grupul de colegi care plecau in anul acesta please deja, iar eu, datorita neprevazutului job-ului, nu am reusit sa plec cu ei.) Peripetiile au fost multiple si foarte adrenalinice. Asa calatorie nu este nerecomandata celor care iubesc viata linistita, tihnita si fara surprize. Insa, pentru o inima curioasa, calatoria aceasta chiar aduce acel ingredient care te face sa te simti ca traiesti. Precizez ca am ajuns la destinatie cu bine, altfel….comentariul meu probabil ar fi fost altul….
Am ajuns in Wudang noaptea pe la 2, ora locala. Pierdusem deja sirul fusurilor orare, tot ceea ce doream din toate celulele corpului meu era sa dorm. La aeroport la Xianfan m-a asteptat Razvan Damian (presedintele Asociatiei Wudangshu din Bucuresti, care era deja in China de 3 luni). Imi amintesc doar ca mi-a spus: “sa nu iti fie frica in camera, daca vezi vreo soparla pe pereti. Sunt inofensive.” Era tot ce imi trebuia sa aud la acea ora din noapte. Cele 2 saptamani petrecute in Wudang le-am petrecut noaptea cu lumina aprinsa in camera. Ce pot sa spun? Nu prea sunt un fan al soparlelor…..fie ele si prietenoase…
A doua zi m-am trezit aproape de pranz si am fost preluata de colegi la un restaurant local. Toata echipa din Romania se gasea deja acolo. Comandasera deja diverse feluri de mancare. Locul era de un contrast surprinzator: mancarea foarte proaspata si gustoasa, servita foarte rapid; restaurantul, in schimb, lasa mult de dorit la capitolul igiena si curatenie. In Romania as fi avut mari rezerve, ca sa spun asa, sa fi mancat intr-un asemenea loc. Cu alte cuvinte, nu as fi intrat nici manata de cea mai crunta foame. In schimb aici, colegii mei mancau plini de voie buna si fara nici o problema. Am gustat mancarurile ciudate. Aveau un gust excelent! Imi amintesc de o supa de ou cu verdeata de tip neidentificat, apoi orez cu ou si legume si un tip de paste cu interior din carne cu legume si condimente. Le-am mancat pe nerasuflate. Distractiv mi s-a parut din prima zi felul de masa chinezeasca, care se rotea. Fiecare comesean isi tragea felul dorit mai aproape si se servea. Rapiditatea in miscari trebuia sa fie maxima, altfel, alt comesean tragea un alt fel de mancare aproape de el, si riscai sa te afli cu betisoarele in aer J; sa nu uit ca, bineinteles, nu exista tacamuri de tip european prin acea zona, asa ca cine nu stia sa foloseasca betiosarele, invata sigur.
Acestea au fost primele mele momente petrecute in Wudang. Surprinzatoare locuri. Voi povesti in articolele viitoare si restul peripetiilor mele, in care voi incerca sa surprind si ceea ce am adus impreuna cu mine, ca si idei de viata mai sanatoasa, din acele meleaguri departate.